Ion Cristoiu: Cazul Băsescu arată că CNSAS a fost folosit în bătălia electorală de anul acesta

Ion Cristoiu: Cazul Băsescu arată că CNSAS a fost folosit în bătălia electorală de anul acesta
Publicat: 20/09/2019, 17:53

„Evenimentul deosebit nu e dat de decizia Curții de Apel, deoarce pe de o parte hotărârea poate fi atacată și pe de altă parte o asemenea decizie, daca ar fi definitivă, ar viza doar chestiunea penală. Evenimentul deosebit e decizia CNSAS de a înainta în justiție dosarul de colaborator al fostului președinte. De ce spun asta? Deoarece Traian Băsescu a fost verificat de mai multe ori, el a primit adeverință că nu a fost colaborator al securității, ceea ce se înțelegea că nu era nici umbră de suspiciune, pe baza acestor verificări Băsescu a fost de două ori președintele României. Dacă CNSAS, de la ei a pornit totul, nu i-ar fi dat adeverințele, de precizat că cariera lui Băsescu s-a bazat nu pe decizia din justiție, ci pe adeverințele date de CNSAS, Traian Băsescu nu ar fi fost președintele și istoria României ar fi arătat altfel”, a declarat Ion Cristoiu, pentru Mediafax.

„În consecință cum de a fost posibilă o dublă decizie? Ani în șir Băsescu a fost, de aceeași instituție, pe baza aceleiași arhive, a fost declarat necolaborator. După ce nu a mai fost președinte, au fost invocate documente suplimentare din arhive și a fost declarat colaborator al securității.

Consecințele sunt destul de grave din mai multe motive.

1. Încă o instituție se dovedește că a fost,este și va fi politizată, CNSAS. Noi bănuiam că această instituție este folosită ca un instrument politic, fie de înlesnirea carierei unor politicieni, fie de blocare a carierei altora. Acum avem dovada clară , în cazul lui Băsescu.

2. Recent spre stupoarea mea, și a câtorva, domnul director al SRI, Hellvig, ne-a anunțat că a trimis, din partea SRI, vreo 3000 de dosare către CNSAS. Spun spre stupoarea oamenilor normali, deoarece aceeași instituție ne-a anuțat pe vrema lui Băsescu, ca un triumf al fostului președinte, că au fost trimise toate dosarele. Domnul Hellvig vine în deplinătatea facultăților mintale că a trimis acum alte dosare. Cum se explică această trimitere? De ce Hellvig sfidează transparența democratică, unde au fost ținute aceste dosare, din ce motive, și de au fost trimise acum? Întărind suspiciunea că gestul democrației, o trimitere către CNSAS a unor instrumente pentru bătălia electorală. Pentru că mai mult ca sigur pe baza acestor dosare se vor schimba forte multe adeverințe, ale unor politicieni și se va descoperi că politicieni care erau nevinovați din punct de vedere al colaborării cu securitatea devin brusc colabăratori. Cazul Băsescu arată că CNSAS a fost folosit în bătălia electorală de anul acesta.

3. Momentul de azi afectează imaginea publică a lui Băsescu. El a încercat din răsputeri să stingă efectul acestei posibile decizii, dar decizia în primul rând îl afectează pe Paleologu, deoarece este electoratul lui Băsescu. Adversarii vor folosi acest argument că este candidatul unui fost colaborator și mai afectează grav mandatul lui Băsescu. Am avut încă o nouă dovadă că în postdecembrism instituțiile statului de drept, instiuții de paradă au fost folosite de statul paralel”, a mai afirmat jurnnalistul Ion Cristoiu.

Magistrații Curții de Apel București au constatat, vineri, că fostul președinte al României, Traian Băsescu, a fost colaborator al Securității. Decizia nu este definitivă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce alimente ultraprocesate cresc cel mai mult riscul de moarte prematură
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care...
Cristi Borcea are o „Valentina Pelinel mică”. „Doar că are ochii albaștri”
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander...
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu...
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Ce fotografie a postat Florin Piersic Jr. la scurt timp după ce tatăl lui a...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Raportul lui Blinken este aşteptat să critice Israelul şi nu ar încălca termenii referitori la...
TRUCUL pentru cea mai BUUUNĂ bere! E simplu și rapid
Decizie pentru toți cei care au BULETIN DE IDENTITATE. Schimbarea anunțată astăzi, 11 MAI
Schimbări spectaculoase ale vremii. Veștile nu sunt deloc bune
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Ce i-a spus tatăl Danei Rogoz înainte să moară. Vedeta nu poate uita acele cuvinte:”...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
„Mâna lui Dumnezeu”, structura cosmică de-a dreptul spectaculoasă, însă deloc supranaturală